Romania

Ne obisnuim sa traim in apartamente si sa nu avem alta viziune decat ce ne ofera ferestrele din jur, iar pentru ca nu avem viziune curand ne obisnuim sa nu mai privim afara.

Pentru ca nu privim afara, curand ne obisnuim sa nici nu mai tragem draperiile...

... Iar pentru ca nu mai tragem draperiile, curand ne obisnuim sa aprindem tot mai devreme lumina..

 Pe masura ce ne obisnuim astfel, uitam soarele, uitam aerul, uitam spatiile deschise...

 Ne obisnuim sa ne trezim tresarind pentru ca e tarziu...

Ne bem cafeaua pe fuga pentru ca suntem presati de timp...

Ne obisnuim sa citim ziarul in autobuz ca sa nu pierdem timpul...

 ...Sa mancam un sandwich pentru ca nu avem timp sa luam masa...

...Sa plecam de la munca dupa ce deja s-a innoptat...

 ...Sa dormim in autobuz pentru ca suntem franti de oboseala...

...Sa cinam in graba si sa dormim bustean fara a fi trait nimic din ziua care a trecut...

Ne obisnuim sa credem ca oamenii apropiati noua vor fi mereu langa noi, ne gandim ca sunt bine fara sa ne preocupam sa aflam daca asa este, lasam o zi intreaga sa treaca iar la urma spunem la telefon “astazi nu pot sa vin...ne vedem alta data... Poate saptamana viitoare...”

Suradem celorlalti fara sa ni se surada inapoi. Suntem ignorati cand vrem cel mai mult sa fim vazuti.

Daca cinematograful e plin ne multumim cu un scaun in primul rand chiar daca trebuie sa ne sucim gatul.

 Daca munca e grea ne consolam cu sfarsitul de saptamana.

Iar daca la sfarsit de saptamana nu sunt prea multe de facut si ramanem fara bani,o sa ne culcam devreme pentru ca intotdeauna avem restante de somn de recuperat.

 Ne obisnuim sa economisim viata...

Care chiar si asa tot se cheltuieste, si cu toata obisnuinta noastra de economisire, noi PIERDEM VIATA!

 Se spune “Moartea este atat de sigura de victoria ei incat ne ofera avantaj o viata intreaga”

Timpul nu se poate opri in loc si nici depozita undeva; existenta noastra curge cu mare viteza, dar in timpul cat traim avem ocazia sa ne schimbam obiceiurile astfel incat sa beneficiem de o mai buna calitate a vietii, sa apreciem si sa ne bucuram de fiecare respiratie, de fiecare bataie a inimii.

Sa nu ne transformam viata intr-o rutina inutila care ne face doar nefericiti.

Dumnezeu ne-a pus la dispozitie toate elementele pentru a fi fericiti, satisfacuti si recunoscatori pentru acest mare dar (care este viata) pe care ni l-a dat cu atata iubire.

Viata nu trebuie economisita... Ci traita din plin!

 

Primeste aceasta imbratisare de la distanta ...

Si Dumnezeu sa te binecuvanteze!

 

Va doresc ca de ziua numelui vostru
sa vi se implineasca toate dorintele,
sa fiti fericiti,
iubiti,
sa aveti parte
numai de raze de soare in viata
si un sincer
LA MULTI ANI!

Fie ca adierea vintului lin
al acestei zile frumoase de primavara
sa va mingie cu mirosul
imbietor al florilor de mai
iar sufletul sa va ramana deschis
catre calea fericirii si
implinirii eterne!

In aceasta sfanta zi ,
va doresc numai bine ,
multa fericire,
indeplinirea tuturor dorinteleor,
si fie ca Sfintii
Constantin si Elena
sa va calauzeasca mereu in viata.
LA MULTI ANI

 

 

La multi ani, de Sfintii Constantin si Elena!

22 De Semne ca ai o zi proasta...

 

 

 Te-ai trezit intr-un loc necunoscut

 

Ti-a fost greu sa te dai jos din pat

Te-ai spalat pe par si nu ai reusit sa-l aranjezi

Te simti mahmur si nici macar n-ai baut aseara

Dieta ta noua nu pare sa functioneze

 Ai facut un carcel la gimnastica de dimineata

 

Palaria ta cea noua arata mai bine la magazin

 Palaria cea veche e si mai urata

Cei de la curatatorie ti-au micsorat hainele

 

Tot timpul pierzi chestii

Ti-a intepenit gatul

 

Te simti mereu la locul nepotrivit in momentul nepotrivit

Seful ti-a mancat urechile la servici

Te-a prins ploaia in pauza

 

Pranzul nu ti-a picat bine la stomac

Nu te respecta nimeni

 

Te simti ca in capcana

 

Traficul spre casa a fost brutal

 

La cina ti-au sosit oaspeti neinvitati

Cina ti-a picat greu la stomac

S-ar putea sa te fi imolnavit de gripa

 Esti singur in casa si ai auzit un zgomot la subsol

Repetabila povară

de Adrian Paunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

RUGA PENTRU PARINTI - REPETABILA POVARA